Sinopsis:
Regizorul David Gordon Green explorează perioada din viaţă în care are
loc tranziţia de la tinereţe la maturitate, oferind privitorilor un
instantaneu din viaţa personajelor sale surprinse în momentul în care
acestea încearcă să realizeze ce presupune de fapt statutul de adult.
Snow Angels reprezintă povestea a trei cupluri în diferite etape ale
existenţei care sunt legate unele de altele prin intermediul unor
relaţii puternice. Arthur, un licean neastâmpărat, se împrieteneşte cu
Lila Raybern, o fată frumoasă dar la fel de agitată, care devine
interesată de el. Ajuns în faţa primei iubiri, băiatul trece printr-o
perioadă tulbure a vieţii familiale, trebuind să se împace cu gândul că
oamenii care i-au dat viaţă se despart pentru că nu mai pot convieţui
împreună.
Cel de-al doilea plan ne-o prezintă pe Annie, o fostă bonă alături de
care Arthur lucrează într-un restaurant chinezesc şi faţă de care
manifestă o puternică afecţiune. Annie a trecut printr-o căsnicie
nefericită, alături de Glenn, un soţ beţiv cu un trecut zbuciumat, şi
are împreună cu acesta o fetiţă. Odată cu descoperirea credinţei în
Dumnezeu, Glenn este dornic să-şi refacă viaţa şi încearcă să se
apropie din nou de Annie şi fiica lor.